Cum adaug un bagaj dacă am rezervat deja zborul?

Este ușor, dă click aici. Poți adăuga până la 4 bagaje de cală pentru fiecare pasager.

Dacă ai bagaj mic de mână și ai nevoie și de cel mare, poți face upgrade la o familie tarifară ce include bagajul mare de mână.

Care sunt tipurile de bagaje disponibile?

Poți găsi informații aici.

Cum îmi pot transporta echipamentul sportiv?

Te putem ajuta să transporți biciclete, echipament de golf, schi, schi nautic, surfboarding, windsurfing, pescuit, scuba diving, bowling, în schimbul unei taxe.

Echipamentul sportiv trebuie împachetat corespunzător și nu trebuie să depășească greutatea admisă pentru bagajul de cală (maximum 23 kg).

Când transporți o bicicletă, ghidonul acesteia trebuie rotit și fixat de-a lungul cadrului, pedalele trebuie demontate, roțile trebuie dezumflate și întregul ansamblu trebuie să aibă ambalaj protector.

Dacă echipamentul tău sportiv nu se află pe această listă, te rugăm să ne contactezi pentru a verifica dacă îl putem transporta.

Cum îmi pot transporta instrumentul muzical?

Ai la dispoziție 3 opțiuni în funcție de dimensiunea și greutatea instrumentului muzical:

1. Bagaj de mână

Dacă numărul, dimensiunile și greutatea instrumentului muzical sunt în concordanță cu bagajul de mână din rezervarea ta, îl poți transporta ca bagaj de mână în locul bagajului permis.

2. Bagaj de mână pe scaun, pe un loc suplimentar

Instrumente precum violoncelul, tobe, chitare, harpe, viori, amplificatoare/difuzoare utilizate cu instrumente muzicale, etc. pot fi transportate în cabina pasagerilor pe un loc suplimentar.

Trebuie să ne soliciți acest serviciu special și să plătești pentru locul suplimentar.

Instrumentul muzical poate fi amplasat:

- pe scaun, dacă dimensiunea maxima este 43 x 50 x 97 cm (lățime x lungime x înălțime)

- între două locuri, dacă dimensiunea maxima este de 43 x 155 x 23 cm (lățime x lungime x înălțime).

3. Bagaj de cală

Dacă numărul, dimensiunile și greutatea instrumentului muzical sunt în concordanță cu bagajul de cală din rezervarea ta, îl poți transporta ca bagaj de cală în locul bagajului permis.

În cazul în care instrumentul împreună cu carcasa lui depășesc limitele permise pentru bagajul de cală, te rugăm să ne contactezi pentru a verifica dacă poate fi transportat și pentru a plăti taxa de exces de bagaj.

În toate situațiile de mai sus, instrumentul muzical va fi transportat într-o carcasă de protecție.